Prof. Dan Ţârdea, nominalizat în cadrul campaniei Ambasadori ai Neamţului. Votează-l şi tu!

Oct 26, 2017Andreea Trăsnea

Prof. Dan Țârdea se numără pe lista scurtă a personalităților nemțene nominalizate la categoria „Educație și cercetare” în cadrul campaniei „Ambasadori ai Neamțului”. 

Ceilalți patru nemțeni nominalizați la aceeași categorie sunt Dorel Haralamb (profesor de fizică la Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra Neamț), Ovidiu Albert (profesor de istorie la Colegiul Național „Roman-Vodă” și președintele Asociației „Mușatinii Roman”), prof Daniela Neamțu (director al Colegiului Național de Informatică Piatra Neamț) și Ionel Ceobanu (profesor de Teorie-solfegiu-dicteu și Armonie la  Liceul de Arte „Victor Brauner“”Piatra Neamț).

Prof. Dan Țârdea este una dintre personalitățile cu care județul Neamț ar trebui să se mândrească, însă pentru asta e necesar, în primul rând, ca cetățenii județului să știe cine este și ce contribuții aduce acestui ținut.

Îl puteți vota prin intermediul sistemului electronic pus la dispoziție de organizatorii campaniei Ambasadori Nemțeni, AICI (click).  Se permite acordarea unui singur vot oricărui candidat de pe aceeași adresă de IP, într-un interval de 24 de ore. Rezultatul votării online are pondere 40% din votul final. Restul,depinde de decizia juriului categoriei Educație și Cercetare, compus din Viorel Stan, Gabriel Ploscă și Florentina Moise.

Despre Dan Țârdea

Dan Țârdea este profesor de arte vizuale la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi“, sat Mănăstirea Neamţ, comuna Vânători-Neamţ, la clasele cu specializarea patrimoniu cultural. În urma participării la „Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor“, secțiunea „Icoane“, organizată anual de Ministerul Educației Naționale, elevii îndrumați de profesorul Dan Țârdea au obținut  29 de premii: 11 premii I, 6 premii II, 8 premii III și 4 mențiuni.

Numeroase premii au fost obținute la concursurile de profil artistic și la concursurile interdisciplinare educative. O altă contribuție adusă învățământului nemțean de către profesorul Dan Țârdea a fost și câștigarea Trofeului „Olimpiades de la Francophonie, des Arts et de la Culture“ și a Marelui Premiu la Concursul Internațional „Small Montmartre of Bitola“. Implicarea profesorului Dan Țârdea a fost și la nivel județean, prin activitățile desfășurate în calitate de metodist și de membru al Consiliului Consultativ al ariei curriculare Arte.

Activitatea profesorului Dan Țârdea a fost apreciată prin diplome de excelență acordate de ministerul de resort, de Patriarhia Română, administrația locală din Târgu Neamț etc.