Născut pe 25 decembrie 1992, la Piatra Neamț. Este poet şi critic literar. Absolvent al Facultăţii de Litere (secţia Română-Franceză), Universitatea Babeş Bolyai, cu o lucrare de licenţă despre poezia lui Geo Bogza. În prezent este masterand la Facultatea de Litere, București. În cadrul colocviilor universitare a obţinut premiile I şi II în două ediţii consecutive ale Colocviilor de Literatură Contemporană (Braşov, 2013,2014) şi ale Colocviilor „Lucian Blaga“ (Sibiu, 2012, 2013). Scrie cronică literară săptămânal pentru Revista „Cultura“ și colaborează cu numeroase alte publicații de profil.
A debutat editorial cu volumul „Spre Sud, la Lăceni“, în 2013. A primit pentru volumul de debut Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Debut (Bucureşti, 2014), Premiul Mihai Eminescu Opera Prima (Botoşani, 2014), Premiul Tânărul Poet al Anului (Bucureşti, 2014), premiul revistei Observator Cultural (Bucureşti, 2014). A fost reprezentantul României la Târgul de Carte de la Leipzig, 2014. Fragmente din textele sale sunt traduse în germană, franceză, engleză. Este moderator al cenaclului literar „Nepotu’ lui Thoreau“.