Născută pe 15 iunie 1977, la Piatra Neamţ, Nora Covali a absolvit Academia de Teatru şi Film „I. L. Caragiale“ Bucureşti, Secţia Actorie. Şi-a susţinut licenţa cu rolul „Amfisa“, din „Trei surori“, de A.P. Cehov.
A debutat cu rolul „Fiona“, în spectacolul „Beatles şi toată lumea era a mea“ (regia Ada Lupu). Printre cele mai recente roluri ale sale se numără cele din spectacolele „5 minute miraculoase în Piatra Neamţ“, „Herr Paul”, „Cu dragostea nu-i de glumit“, „Soldații“, „România 21“, „Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt“.