991 voturi

Este cel mai titrat alpinist român, primul care a cucerit vârful Everest (la 17 mai 1995) și  primul care a urcat pe cele mai înalte vârfuri ale celor șapte continente, completând lista lui Messner (lista Carstensz) în 8 ani și 166 zile.

În perioada de referință

Și-a adăugat în palmares un nou succes: ascensiunea pe Ama Dablam (6.856 de metri), unul din cele mai tehnice și spectaculoase vârfuri din Himalaya, o performanţă românească pe un optimiar de lângă Everest (30 octombrie 2016). ”Este unul dintre cele mai frumoase vârfuri din lume, impozant şi dificil, un vârf de palmares pentru orice alpinist cu experienţă. Iar planul cu care a plecat la drum echipa românească este ambiţios.Al doilea proiect al expediţiei a urmărit construirea unei şcoli cu şase clase în cea mai afectată zona din Nepal, în urma celor două cutremure de anul trecut”;

 Proiectul Via Ferrata Astragalus, realizat la iniţiativa alpinistului Ticu Lăcătuşu, a presupus o muncă de circa 6 luni (iunie-noiembrie 2016), perioadă în care s-au amenajat 5 trasee de căţărare pe pereţi de stâncă. Lungimea totală a traseului este de 600 de metri, dus-întors, incluzând aproximativ 400 de metri de secţiune totală de mică dificultate şi o secţiune totală de 200 metri de dificultate medie. Peretele de stâncă are o înălţime de circa 170 de metri, cu plecare de la cota de 730 metri şi sosire în punctul culminant la cota 900 de metri, pe vârful Turnul Mare. ”Via Ferrata Astragalus” va deveni o atracţie turistică în această arie protejată care nu va fi afectată prin prezenţa turiştilor. Prin acest obiectiv, muntele nu va aparţine numai alpiniştilor profesionişti, ci şi publicului larg.