Campania

Cetățenii județului Neamț trebuie să își cunoască elitele, să știe cine sunt cei care „răsar“ an de an din mijlocul lor și reușesc să facă din ținutul nostru unul despre care se aude în țară și în străinătate.

Ca o datorie față de cei care se implică, față de cei care „strălucesc“ grație muncii asidue și din dorința de a-i cunoaște, membrii Consiliului Consultativ în domeniul Tineretului au inițiat un nou proiect prin care se urmărește identificarea celor mai buni dintre nemțeni, în diverse domenii de activitate.

Ideea tinerilor se bucură și în acest an de susținerea președintelui Ionel Arsene și a Consiliului Județean, astfel că, după succesul primei ediții, organizăm din nou Gala, un eveniment dedicat nemțenilor!

Prin realizarea lui identificăm, promovăm și recunoaștem public personalitățile județene care, pe parcursul ultimului an, iunie 2017-iunie 2018, și-au dovedit excelența în domenii ce vizează viața culturală și socială, având o contribuție substanțială la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului public nemțean.

Astfel, se va contura un nou grup al elitelor care au promovat valorile nemțene la nivel național și internațional.